Ceva despre mine

Dacă eram o lună, aş fi fost…mai. Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost…vineri, Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost…miezul noptii, Dacă eram un animal marin, aş fi fost…delfin.

Dacă eram o direcţie, aş fi fost…inainte, Dacă eram o virtute, aş fi fost…sinceritate, Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost…Regina Victoria. Dacă eram o planetă, aş fi fost…Terra.

Dacă eram un lichid, aş fi fost…lapte rece, Dacă eram o piatră, aş fi fost…nisip, Dacă eram o pasăre, aş fi fost…porumbel, Dacă eram o plantă, aş fi fost…palmier.

Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost..semi innorat, Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost…pian, Dacă eram o emoţie, aş fi fost…”indragosteala”, Dacă eram un sunet, aş fi fost…cel al unei picaturi de apa.

Dacă eram un element, aş fi fost…Oxigen, Dacă eram un cântec, aş fi fost…ceva de la RHCP, Dacă eram un film, aş fi fost…Lost in translation.

Dacă eram o carte, aş fi fost…Orbitor, Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost…Ana Karenina, Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost…un desert, Dacă eram un oraş, aş fi fost…Londra.

Dacă eram un gust, aş fi fost…dulce acrisor, Dacă eram o aromă, aş fi fost…migdale, Dacă eram o culoare, aş fi fost..visiniu, Dacă eram un material, aş fi fost…casmir.

Dacă eram un cuvânt, aş fi fost..pace, Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost…ochii, Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost…zambet, Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost…pauza mare.

Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost…Jerry, Dacă eram o formă, aş fi fost un…sfera, Dacă eram un număr, aş fi fost…10, Dacă eram o maşină, aş fi fost…Shelby Mustang, Dacă eram o haină, aş fi fost…camasa.

Interludiu

Ni s-a intamplat tuturora la un moment dat sa intalnim ceva sau cineva fata de care sa dezvoltam fascinatie. Din prima clipa in care vedem, auzim, percepem acel ceva sau cineva stim ca ne va captiva fara sansa de scapare. Mi se pare una din cele mai sublime stari pe care o poate trai o fiinta; procesul prin care se iveste sentimentul de fascinatie; procesul prin care noi il constientizam cu uimire si bucurie este atat de pur si fara de cusur. Nimic si nimeni nu poate perturba aceasta inflorire ce se petrece in noi, e acel moment de un echilibru si armonie perfecta ce ne domina. Poate fi o fractiune de secunda, o secunda, un minut, o ora… timpul isi iese din tipare.

Ni se intipareste pe retina – la propiu si la figurat – ceva, un obiect, o culoare, o textura, o forma, o imagine, o aroma, un sunet, o melodie, un cuvant, o idee, un loc, sau cineva, un anumit fel de a fi priviti, o voce, un zambet, un anume mers, un anume chip, o anume atitudine, niste anumite gesturi…si acea intiparire va face parte din noi pentru totdeauna desi vom uita, poate, de exaltarea fascinatiei. Avem acest…sa-l numim obicei, sau pacat, daca vreti putin dramatism, sa vrem sa aducem tot ceea ce ne fascineaza in viata noastra, in cotidian, imprejurul nostru, in aerul nostru. Momentul acela in care uitam sa respiram si in tacere ni se dilata pupilele, naste fascinatia, care mai departe poate naste dorinta, dor, dependenta, obsesie.

Cand e vorba de ceva, de cele mai multe ori e usor sa aducem ceea ce ne fascineaza in viata noastra, si sa gustam din voluptatea lor: sunt alegerile pe care le facem… ce ascultam, ce culori preferam, ce ne place sa mancam, ce citim, ce privim, cum ne aranjam spatiul, toate alegerile astea, toate preferintele pornesc din fascinatie. Si e cel mai dureros cand nu putem ajunge la ceea ce ne fascineaza, totul se transforma in dorinti arzatoare, vise si cosmaruri, scop, dor. Dupa cum spuneam, cand vine vorba de ceva e mai simplu, sau daca nu, e mai sigur, ca putem ajunge cat mai aproape de ceea ce ne fascineaza. Mai greu si mai dureros e cand vine vorba de cineva. Cum ajungem in preajma cuiva care ne fascineaza prin ceva, sau prin totalitatea fiintei lor? Cum ne apropiem si cum ramanem acolo? Putem sa stam deoparte fata de cineva care ne fascineaza, oare e mai bine sa stam deoparte? Oare putem deveni fascinati de noi insine?

Si ce se intampla cand obiectul fasicinatiei, fie el si o fiinta, inceteaza a mai exista, fie pentru ca l-am absorbit noi prea mult si l-am trecut in cotidian, fie din cauze terte? Ne indreptam spre spre alte fascinatii, caci eu cred ca suntem intr-o continua cautare de a fi fascinati. Ce seci mi se par zilele in absenta acestui sentiment.

Insa cel mai interesant in tot procesul asta mi se pare momentul prin care incepem sa ne cunoastem prin prisma a ceea ce ne fascineaza. Priviti atent in glosarul vostru de “fascinatii”, veti spune cu siguranta la un moment dat “a, asta nu stiam despre mine”. Bucurati-va de fiecare ceva sau cineva care va fascineaza. Bucurati-va mai mult de acei “cineva”. Oamenii sunt unici si cu atat mai mult cei care ne fascineaza. Apropiati-va de ei. Provocarea e mai mare, dar trairile sunt pe masura. Poate apropierea se va concretiza in prietenie, iubire, sau dezamagire, sau in simpla bucurie de a va fi apropiat de cineva.

Cedati irezistibilului din viata voastra si traiti-l.

Ganduri in jurul datei de 16

Stateam deunazi si incercam sa imi amintesc cam ce credeam eu despre viata pe la 6-7 ani. Copilaria, am avut norocul, zic eu acum, sa nu mi-o petrec printre “blocurile gri”, ci intr-o curte si intr-o casa aproape de natura, intr-un idilic ( ?!?!?!) orasel de munte. Bun, inca de mica am priceput eu cateva chestii esentiale despre mine: voce n-aveam desi imi placea la nebunie sa tin deodorantul pe post de microfon si sa o fac pe “Madonna”, deci stiam eu bine…cantareata n-aveam sanse sa ajung. Nici fotomodel stiam ca n-am sa ajung, desi imi placea sa fur tocurile mamei si sa ma fandosesc in oglinda si in aparatul de fotografiat, dar iarasi stiam eu bine ca prea inalta si zaluda n-am sa cresc.

Am trecut epic si fugitiv prin idealuri de avocata ( ca eram tare-n gura cand eram mica, mai rau ca acum) asta pana am descoperit eu cu ochii mei ca salile de judecata si avocatura-n general nu-s ca in Ally McBeal, si subit s-a trezit in mine o mica anarhista care era anti-sistem si “care-i-treaba-cu-toata-birocratia-asta?” sau “ce-atatea-reguli?”.

Bineinteles ca am avut si faza “cand o sa ma fac mare o sa ma fac doctor de plante, animale si oameni” ( nu vroiam sa discriminez nicio fiinta). Si asta s-a incheiat cand am facut cunostiinta cu fizica, chimia si cu “zvonul “ conform caruia ca sa ajungi doctor multi ani pe bancile scolii trebuie sa petreci.Si iarasi mica anarhista a zis “no-no”. De fapt si azi sunt convinsa ca as fi iesit un medic excelent, anatomia mi-a placut la nebunie…dar hm. Sa nu deviem de la subiect! Ce-mi mai suna mie placut la ureche era meseria de director. Eu in sinea mea nu prea eram convinsa ca e o meserie pe bune( asa cum a si reiesit cand am crescut, ca nu-i) da ca cineva trebuie sa o faca si pe asta! Si ma mai gandeam eu ca ce i-o fi invatand pe astia la Facultatea de Directori… cum sa tina biciul in mana, sa aiba secretare si birou mare, si sa-si faca case cu doua etaje. Ha!

Gandindu-ma si mai bine, eu cand eram mica eram o mini cut-throat-bitch.Eram materialista si nu ma imaginam in viitor decat femeie de cariera cu conturi fabuloase in banca si masina cu sofer la scara, n-aveam de gand sa ma marit pana la treizeci de ani nici in ruptul capului, ma uitam cu superioritate la baieteii colegi de gradinita si apoi de clasa la scoala care se jumuleau unii pe altii in pauze si se tavaleau pe jos intocmai ca porcusorii in noroi, credeam despre majoritatea fetelor ca sunt pitzi (desi conceptul asta nu exista pe atunci, eu il “simteam”)santajam sentimental orice si oricine-mi iesea in cale.. si tot asa. De unde veneau ideile astea nu stiu, ca zau toata ziua stateam cu nasul in carti cu povesti de dragoste eterna intre printi si printese , unde binele invingea mereu raul, si ma uitam la Tom si Jerry si Laboratorul lui Dexter, si ma jucam cu papusi si masinute. Deci de unde le cocea mintea mea creata nu stiu. A da si am crezut in Mos Craciun pana pe la vreo zece ani si ma luam de par cu toti aia care ziceau ca nu exista si ma intimidau oamenii care se degizau in tot felul de personaje, inclusiv in Mosu, adica mama e mama, vecina e vecina, da’.. asta e Mickey Mouse, nu-l vezi in fiecare zi!! Ca sa vezi.

Bai, si dup-aia am crescut si am luat-o pe caile adolescentei, ca toata lumea, si totul a inceput sa se complice. Da’ rau de tot. Au aparut idei de genul “ care-i scopul si menirea mea si a omenirii?”, nu mai exista prost si destept, erau oameni diferiti cu diferite aptitudini, calitati si defecte, nu mai era frumos si urat, era “fiecare om are ceva frumos si ceva urat”, nu mai era “ce-i in mana nu-i minciuna”, era “ orice are o aparenta si o esenta”, nu mai erau oameni pe strada, era societate, nu mai erau baieti si fete, erau drepturi egale, misoginism si androginism. In fine si tot asa, ca as putea sa umplu vreo suta de pagini cu nu mai era si era altfel.

Si intr-o buna zi stai, te uiti in urma si te intrebi firesc “ da cand s-au complicat treburile asa?”. Si vrei cumva sa le simplifici si nu mai poti. Ba pe masura ce vrei sa le simplifici pe atata se complica. Eu cred ca asta-i principalul motiv pentru care majoritatea oamenilor sunt nostalgici dupa copilarie.

Ei si-acum.. vine intrebarea aia “and theeeen?”. Adica what next? Ce-a fost, e bine incheiat..dar ce va urma..ce va urma?! Nu reusesc sa imi dau seama. Adica da ok, exista planul A, planul B, C, D… optiuni posibilitati, cai. Ma refer la nivel de complicatii… pe zi ce trece descoperim, invatam, asimilam,uitam, aprobam, negam, ne razgandim sau devenim mai fermi, in fine, si totul se complica din ce in ce mai mult. Ok, unii dintre voi o sa ziceti ca nu-i asa, ca pentru voi totul e foarte simplu, da sa stiti ca va mintiti singuri. Ma intreb daca va veni o zi in care lucrurile sa fie mai simple, poate nu chiar asa ca la inceput, dar macar pe-aproape.

Da, am crescut, am evoluat. Am inteles ca valorile materiale nu-s o baza decat pentru ceea ce ajunge praf si pulbere si cu cat te indarjesti mai mult sa le ai cu atat o sa le ai mai putin, am inteles ca nu-i prea bine sa calci pe oamenii din jurul tau, si daca ei te calca pe tine, n-ai decat sa-i scuzi si sa-i lasi in urma… karma functioneaza fara gres, am inteles chestii legate de arte, de religii, de mentalitati, de psihologii, de filosofii, etc. etc. etc. Inca n-am inteles unde mi-a disparut al saptelea simt, daca il pot numi asa, acela de a simplifica.

Later edit, la cererea fanilor: Mini me. Isn't that a killer, or what?!

Profetii despre...viitor

In randurile urmatoare as vrea sa va vorbesc despre ceva ce am descoperit sa zicem recent si mi s-a parut incitant nu doar prin ceea ce propune dar si prin intrebarile pe care m-a facut sa mi le pun.

Este vorba de un om, Jacque Fresco - un cetatean American, inginer,inventator si futurist. El a pus bazele Proiectului Venus: si anume reconstructia societatii asa cum o stim astazi pana la cele mai mici aspecte. Acest proiect propune constructia unei economii bazate pe resurse, acestea fiind disponibile fara a fi nevoie de bani,credite, banci s.a.m.d., mergand pe premisa ca pamantul ofera toate aceste resurse, iar transpunerea folosului de resurse naturale prin practici monetare este irelevanta si contravine supravietuirii noastre ca specie. Rezultatele acestei practici se vad in prezent, sustin ei, prin “bolile sociale” cu care se confrunta mapamondul la ora actuala: crize economice, somaj, violenta si razboaie, foamete si altele.

Este intr-adevar fascinanta capacitatea de vizionar pe care o are acest om. Siteul oficial este: www.thevenusproject.com si siteul in limba romana este www.proiectulvenus.ro .Intrati aici pentru a citi mai multe despre acest proiect si a vedea schite, planuri si structuri imaginate de Jacque Fresco, caci el nu isi propune sa remodeleze doar sistemul economic, ci toate sistemele in ansamblu din care omul face parte, inclusiv caminul, mijloacele de transport si relatia cu natura. De asemenea va recomand sa cautati pe Google Video si documentarul despre The Venus Project, veti intelege mult mai bine ascultandu-l pe Jacque Fresco vorbind el insusi despre asta. De asemenea, The Venus Project se afla intr-o stransa colaborare cu The Zeitgeist Movement ale carei filme va recomand puternic sa le vizionati, daca nu ati facut-o deja.

Dupa ce m-am documentat despre asta am inceput sa imi pun intrebari in mod firesc. Cat de utopica este aceasta idee? Daca intr-adevar este realizabila se va lovi fara indoiala de dureroasele experiente ale trecutului in ceea ce priveste “redefinirea societatii” – vezi comunismul, nazismul, chiar si capitalismul si scepticismul ce a rezultat in urma acestor experiente.

O alta bariera de care se loveste este insasi natura umana, care s-a schimbat considerabil de-a lungul istoriei – la ora actuala mare parte din societate este drogata pe bani, pe material, pe lupta pentru putere, pe politic. Putem oare sa ne trezim din propia dependent sis a avem curajul sa privim in alta directie? In plus, e bine dovedit la nivel de masa ca firea umana e refractara la schimbari si usor de manipulat prin promisiuni de stabilitate, siguranta. Chiar si la ora actual societatea e “tinuta in frau” prin astfel de mijloace… si democratia iti promite ca ai siguranta de a fi liber, ceea ce este cert discutabil.Deocamdata avem siguranta iluziei de a fi liberi. Ori revolutinoarea a tot ceea ce ne inconjoara cu asemenea amplitudine va avea nevoie de mult, mult spirit de convingere.

De o schimbare e nevoie clar. Individul la ora actuala se afla intr-o criza, fie ea spirituala, intelectuala, materiala, numiti-o voi cum vreti, si se gaseste intr-un fel de picaj liber, facand societatea sa se indrepte spre o directie necunoscuta, despre care nici cei mai optimisti nu au cuvinte de bine.

Adevarul e ca in goana noastra de zi cu zi rareori avem ragazul de a ne gandi la viitor, si cand o facem de cele mai multe ori o facem la scara redusa, la nivel individual si personal, dar nu ne intrebam cum va arata lumea din jurul nostru. Ne e frica sa ne asumam vreo responsabilitate pentru ce va fi peste 5, 10,20, 50 de ani. Preferam sa lasam asta in grija altcuiva ( a cui?!), sa dam vina cand va fi cazul pe putere, pe destin, pe Dumnezeu, pe “asa a fost sa fie” si “asa ne-a fost dat”.

Ma uit in jurul meu si vad tineri, de orice nationalitate ar fi, care cresc si pe zi ce cresc devin mai egoisti, mai pentru sine, mai profitori, mai pe interes, mai lipsiti de scrupule, mai orgoliosi fara motiv, iar putinele lucruri pe care le fac pentru altii le fac de dragul complezentei sociale, si nu pentru ca asa le vine natural, nu pentru ca asa simt.

Asa ca eu vreau sa imi pun intrebari despre viitor, si sa si gasesc raspunsuri si vreau sa cred nu intr-un viitor mai bun, ci intr-un viitor bun, fie el si altfel si sunt gata sa sustin orice idee pentru asta.