Monolog intre doua capete

Doar liniste radicala ar trebui sa fie in lumea oricui, lumea aia care se zice ca porneste dintre doua tample si sfarseste la radacina sufletului.Dar uneori nu se poate, caci iata cineva discuta prea aprins pentru o noapte asa tarzie.Dincolo de cliseul ca in noi se afla doua contraste, am descoperit ca in noi sunt doar nuante.Am privit ironic pe cei ce sustin si se straduie sa arate ca iata, ei gandesc doar in negru si alb.Am zambit cu ingaduinta la cei ce isi descopereau propiile nuante.Sa-ti stapanesti propiile culori, asta e o arta pe care nu o poti exprima decat prin propia esenta, fata de tine. Inchid ochii,si nu vreau sa mai vad, vreau sa ma vad doar pe mine, intr-un egoism atroce, imi pasa doar de panza mea pe care pictez.Cand va fi gata ma voi darui fara niciun strop de nostalgie oricui va fi, si ma voi arunca in orice fel de lume.Asa ca cel putin cinci minute pe zi, si cateva ore bune pe noapte pictez..pictez la marea mea opera.Ce daca nu va fi pe nicio simeza, niciodata? Revenind la discutia tarzie in noapte, se facea ca erau doi prieteni, cum altfel, la o cafea.Cafeaua eram eu, de obicei amara, si suficient de tare cat sa provoace palpitaii inutile.Unii o mai indulcesc, cafeaua sau realitatea, dar uneori, e prea amara chiar si pentru cel mai dulce zahar.Si, cum spuneam, discutau.Discutau despre ce inseamna a fi.Despre a privi lumea cinic sau nepasator sau dimpotriva cu multa sensibilitate.Despre naivitatea unor suflete impure alese aleatoriu sa sufere. Despre cat de bine mint oamenii, ignorand adevaruile ce zac in ei ca o molima, pentru ca asa e lumea aceasta facuta sa fie.Despre gandurile subtile de autodistrugere tacuta.Despre cat de usor e sa fii fericit, si cum noi o facem un ideal greu de atins.Despre cat de greu e sa fii sincer in momentele importante.Despre cum ne impunem programe peste programe ce nu fac decat sa ne dezechilibreze.Despre ce inseamna sa te hranesti cu nimic in zile in care nu intelegi nimic.Despre a te pacali ca traiesti inchis intr-o punga cu praf.Despre a incerca sa intelegi o lume neinteleasa. De aceea uneori tanjesc dupa o liniste autista, o liniste a firului de iarba uitat pe o creasta aproape de ceruri.Insa vocile celor doi prieteni devin un soundtrack ce seamna a fatalitate.Si poate ca uneori e bine sa le asculti incetisor, ca pe un post de radio clandestin.

10 mici bucurii ale vietii si reversul medaliei...

E adevarat ca micile chestii pot aduce multa savoare vietii.Dar dupa cum spunea o reclama de pe Cartoon Network cand eram mica, "there's no pleasure without pain"..si uneori viata face misto de noi cand ne simtim mai bine.Asa ca m-am gandit la 10 chestii faine si evenimentele ce nu ne lasa sa ne bucuram deplin de ele (in ordine aleatorie). 1. Cand faci o baie relaxanta, cu multa spuma si tot tacamul fie :te streseaza ca ti se increteste pielea excesiv...fie se duce naibii toata relaxarea cand trebuie sa cureti cada :)).

2.Una din zilele cand ti se aseaza parul perfect, fara mare efort...chiar daca toata saptamana a fost o vreme perfecta in ziua aceea sigur va fi furtuna.

3. Cele mai tari betii...vor sfarsii cu cele mai "tari" mahmureli..sau cu poze compromitatoare. Sau cu amandoua.

4.Cea mai buna partida de sex, sau dragoste cum vreti sa ii spuneti..va sfarsi subit datorita vecinului care vrea un ciocan.Sau mai rau...cand ajung parintii mai devreme decat ar trebui.

5.Cand mananci ceva bun care iti place la nebunie si poftesti de mult si ti se apleaca.

6.Cand in sfarsit te innoiesti cu ceva la care ravnesti e mult..sunt mai multe posibilitati: fie te patezi ireversibil, fie ti se fura, fi iti spune toata lumea ca nu te prinde.Daca sunt adidasi/pantofi noi..sigur prinzi un rahatel pe strada.

7. Cand in sfarsit capeti un bilet la un spectacol pe care ti-l doresti de mult sa il vezi si se anuleaza spectacolul.

8.Cand iti lasa iubitul/iubita o supriza pe mail si nu iti merge netul.

9.Cand astepti tot anul sa pleci in concediu o saptamana si prinzi cea mai rea vreme din tot sezonul.

10.Cand faci un supercadou cuiva si se prinde dinainte ce e.

Desigur, lista ar putea continua la infinit.Voi ce adaugati?

Departe de sinele reci

Intotdeauna mi-am dorit sa ma loveasca trenul.Nu radeti..stiu ca suna patetic si cu tenta de suicid..dar departe de mine gandul asta. Dar mereu am avut o obesesie:cum e?Sa vina,doar sa il auzi, si apoi...ai simti ca te doare?Ti-ai da seama ca ai muri?Cum ar fi sa dispari subit..ai ajunge in intuneric, sau dimpotriva?Ai ramane tot acolo, in fata trenului,doar ca altfel? Incet,incet gandul asta m-a cuprins si aparea chiar si in cele mai fericite momente ale vietii.Fiecare noapte de vise se sfarsea acolo,in fata trenului, dar niciodata nu dadea un raspuns.Nu ma trezeam haituita, ci doar intrebatoare.Apoi ma fura repede dimineata si timpul. Imi imaginam cum ar fi sa apara un tren de nicaieri, in intersectie cand traversam, dintr-un perete cand stateam la coada, din tortul de la ziua mea, din ochii unor straini.Un tren care sa ma ia subit de acolo, de oriunde, si sa nu lase urma de mine, si tot ceea ce ma cunoscuse sa ma uite, ca si cum nu as fi existat, lumea sa fi devenit un martor mut al disparitiei mele.De aceea cred ca mi-a si fost intotdeauna frica sa ma apropii de vreo cale ferata.Eram acolo,in gara pe peron fata in fata cu intrebarea.Eram copil, eram tanara, eram pe moarte eram eu dar era si frica.Nu am curajul sa primesc raspunsul la intrebarea aceasta. Ciudat lucru,insa curand mi-am dat seama ca noi suntem loviti de tren tot timpul.Nu pe o gara, ci in viata. Tradarea, deziluzia, pierderea, departarea, alienarea, durerea, indiferenta, moartea sunt doar cateva trenuri cu rute inoportune, dar pe care nu le putem evita.Vedeti, majoritatea nu murim, aparent devenim mai puternici, ba chiar ajungem sa mirosim trenul inainte sa il auzim, reusim sa fim loviti inainte sa ne loveasca cu adevarat.Ne salveaza asta mai mult?Nu putem sti, pentru ca o data invatat algoritmul, nu poti scapa de el.El insusi devine un tren care loveste.Prea fatalist, poate o sa spuneti...dar chiar si cei care prind trenul ajung sub el.Nu suntem feriti de durere..si garile sunt la tot pasul.Si unde e cel mai bun capat de linie?Cum scapi de un tren,daca nu poti?Poti sa te prefaci ca nu exista, dar apoi nu vei mai avea nici macar voluptatea momentului, te vei trezi acolo zacand intre sine, trebuind sa te ridici la loc, fara sa stii de ce. Asa ca am invatat un truc: in fiecare dimineata verific mersul trenurilor.Care va fi ruta zilei?

Plecare spre orasul viselor

Imbarcarea la poarta 10, avionul galben.Destinatia, necunoscuta.Fiecare va scrie "unde" pe un biletel in timpul zborului, il va mesteca de trei ori si il va citi iar. Daca va fi de acord cu ce a scris anterior il va arunca dispretuitor vecinului, pentru critica constructiva.Toate biletelele vor fi apoi confiscate mustrator de catre pilotul avionului, in timp ce avionul, lasat de izbeliste se va indrepta vertiginos spre prabusire. Pilotul va da biletelele catre Biroul Destinatii si va stabiliza avionul la timp.La biroul de destinatii se vor aplica diferite aprobari si apostile : de noroc, de munca, parentale, artistice, de sanatate, infantile, de cimitir, de zei, de moluste...in fine, tot ce trebuie.Pasagerii trebuie sa stie de acum ca inevitabilul se va produce sublim si pe nesimtite.Zborul prea lung si incomod pe alocuri ii va lasa pe toti usor surzi de o ureche, si doar cei mai ghinionisti vor scapa, pentru ca e un adevarat ghinion sa auzi perfect intr-o lume surda de o ureche. Aterizarea se va produce usor dezintegrat, avand in vedere multiplele destinatii.Cateva valize vor fi pierdute neantului.Valize cu praf, dar praf cu valoare sentimentala...Pasagerii vor cobora la destinatie: orasul viselor.Insa nedumerirea ii va trimite grabiti sa caute urmatoarea poarta de imbarcare, pentru ca nu-i asa, au gresit...nici aici nu era! Din pacate, nu toata lumea se imbarca spre destinatie, si asta cauzeaza probleme, pentru ca aeropoartele se aglomereaza masiv.Multora le e frica de numerosii factori de risc ai zborului, dar majoritatea se tem ca nu le va merge pixul cand sa scrie pe bilet destinatia, si astfel, vor ajunge acolo unde e Alb.Nici cel mai bun pix nu garanteaza ca lucrurile vor decurge perfect, altitudinea provocand adesea defectiuni.Va intrebati poate de ce le este frica acelor oameni sa ajunga in Alb?Pentru ca e necunoscut total, sau dimpotriva prea mult previzibil. Cert e ca in Alb nu e niciodata prea aglomerat aeroportul.