joi, 27 septembrie 2007

Ladies' night

Am scris, de-a lungul vremii, multe randuri (bine ascunse si acum) "inspirate" de CEI care la un moment dat m-au oprit din drumul meu pentru cateva clipe si m-au facut sa-i privesc, fie si pentru o fractiune de secunda, cu admiratie. De aceea m-am decis ca a venit vremea sa dedic cateva randuri(prea putine,poate) si fetelor si femeilor care mi-au marcat "drumul"intr-un fel sau altul. Inainte de toate, trebuie sa o recunosc, da! sunt feminista, desi cuvantul asta mi se pare prea departe de unele ganduri ale mele in acest sens, si prea aproape de un concept politic. Era iarna, iarna ca la munte, cu multa zapada, si trebuie sa fi avut vreo 6-7 ani pe atunci, cand am cunoscut-o pe ea, cea pe care am numit-o, printre primele dati in viata mea, prietena.Cativa ani buni ne-am preocupat mai mult de aspectul ludic al existentei noastre de atunci, poate fie si din inertie (eram vecine), desi ea fiind mai mare decat mine, uneori am privit-o ceva mai altfel...nu stiu cum sa definesc acest "altfel", oricum ea era altfel decat mine, si dupa cum toti o stim, orice e altfel duce spre o atmosfera de fascinatie.Mai tarziu, cand ne-am reintalnit, intr-un fel era ca si cum timpul ar fi fost mai ingaduitor si nu ne mai vazuseram de cateva ore,pe cand in realitate trecusera ani.Iar acum, cand varstele noastre au ajuns la un fel de echilibru, prin vacante ne jucam din nou,numai ca alte jocuri.Si e bine, pentru ca tu porti inca parfumul copilariei,si pentru ca avem o legatura care ii face in ciuda timpului. Candva, nu demult, eram in tren, veneam dinspre Bucuresti spre casa, si pe randul celalalt putin mai in fata era o doamna, ceva intre lady-like si buisness.Nu stiu exact ce mi-a atras atentia la ea, nu stiu cine e, nu am mai vazut-o de atunci, cert e ca ceva din felul ei de a fi mi-a atras atentia..nu facea decat sa rontaie niste covrigei si sa priveasca ingandurata pe geam.Musca incet din fiecare covrigel si de fiecare data se incrunta,nu facea zgomot,nu facea frimituri, nu se foia, era aproape ca sculptata acolo,ca si cum acel scaun nu ar fi putut fi fara ea mancand covrigei.Toata silueta ei inspira ideea de impecabilitate si feminitate, era intr-adevar delicata, dar avea si o energie ciudata, poate putin furioasa.Coborarea ei din tren a fost fara indoiala discreta,iar afara se inserase usor, gara te intampina cu peisajul specific.Becurile mijeau lumina lor galbuie, iar ea s-a suit grabita intr-un taxi,pentru a se pierde mai departe in ganduri si orase. Bunicile mele.Bunica din partea mamei mi-a aratat pretul lasitatii de a spune nu:un destin pierdut.Pe cealalta bunica a mea nu am cunoscut-o fizic, de fapt nu mi-o amintesc, pentru ca a parasit aceasta lume inainte ca eu sa fac act de cunostiinta si constiinta,dar pot spune ca o cunosc foarte bine, pentru ca stiu ca ei ii seman intru totul, si cand spun ca ii seman nu ma refer la fizic,nici la caracter, ci la adevaratul "sine" al meu.Poate va intrebati de unde pot fi asa sigura daca n-am cunoscut-o.Nu sunt sigura,pur si simplu stiu,nu e o iluzie pe care sa mi-o fi creat cineva,e un sentiment pe care il am de cand lumea si pamantul si gata. Mai demult spuneam despre ea ca, daca as fi baiat, ea ar fi genul de fata de care m-as indragosti.Cumva greu de abordat,cu totul si cu totul naturala,inspira ceva auster si se evidentia prin modestie,dar nu o modestie saracacioasa,ci o modestie mandra si orgolioasa.Mereu m-a intrigat la ea faptul ca are o retinere ce te poate trimite spre un sentiment de stupoare si fastaceala.Acum se mai prosteste si ea uneori, cred ca se afla inca in cautarea a ceva, si mai e de vina si anturajul uneori,dar ea ramane ea. Ne intelegem din priviri.Eu incerc mereu sa temperez colerica din ea, ea incearca mereu sa-mi trezeasca constiinta prea visatoare.Ne confruntam (acerb cateodata) in prejudecati, pareri, concepte.Eu sper sa reusesc sa-i arat cat de frumoasa e de fapt( si nu doar fizic), si in ziua aia sa o vad mai senina.Ea nu stiu ce spera de la mine. E cea mai sincera prietenie pe care am avut-o vreodata, din toate punctele de vedere, si de aceea cea mai valoroasa.Mai multe cuvinte ar fi de prisos. Desigur,mama.As putea scrie o carte despre mame in general, cu a mea in "frunte", iar deocamdata nu a venit clipa.Tot ceea ce pot spune e ca ele au mereu dreptate,si desi v-oti fi saturat de enuntul asta,chiar asa e (credeti-ma nici mie nu mi-e usor sa o recunosc).Ca si cum cineva, o entitate necunoscuta i-ar trimite dinainte un cod secret despre ce va urma,nu se insala niciodata.Si cred ca toate primi acest har cand devenim mame...cuiva. In final, nu-mi mai ramane decat sa le multumesc celor de mai sus care m-au ajutat sa umplu aceste randuri, dar si multor alte fete,care mi-au ramas prea fugitiv pe retina existentiala, dar care la momentul potrivit mi-au oferit raspunsuri la intrebari despre mine, intrebari care atunci nici nu stiam ca exista, si care s-au format o data cu raspunsul venit.Fete si femei care mi-au aratat unde eu nu o sa ajung niciodata (bine sau rau) si cum eu nu sunt si nu as putea fi niciodata, deci iata m-au ghidat in afara greselii de a bangui pe carari ce nu-mi apartin. Multumesc! "Femeia ce priveşte spre ceva oferă o imagine de o rară trivialitate. Ochii melancolici te invită, dimpotrivă, la o distrugere aeriană, şi setea de impalpabil pe care ţi‑o satisface funebrul şi parfumatul lor azur te împiedică să mai fii tu însuţi. Ochi ce nu zăresc nimic şi din faţa cărora dispari, ca să nu le pătezi infinitul cu obiectul prezenţei tale. Privirea pură a melancoliei este modul cel mai ciudat prin care femeia ne face să credem că a fost cândva tovarăşa noastră în Rai." Emil Cioran- Amurgul gândurilor Cu un singur fir din părul său femeia poate lega un elefant. (proverb japonez) Trei feluri de oameni intră peste tot: războinicul, înţeleptul şi femeia. (proverb indian) Femeia este un cadou care te alege.(Georges Brassens) Când un bărbat iubeşte o femeie, iar aceasta nu se poate hotărî dacă îl iubeşte sau nu, numim această complicaţie comedie. Acolo unde femeia este prinsă serios, rezultatul este în general tragedie. (Jerome K Jerome)

Niciun comentariu: